[section_header use_decoration=”1″ layout_type=”section-heading-thick-border” separator_position=”left” main_heading=”Nebuni de Alb 2″ text_align=”left” font_size=”default” font_style=”default” font_weight=”default”]

Campanie demarată de Free Riders în iarna anului 2012 pentru a ajuta persoanele sinistrate din județul Buzău

La numai o săptămână de la prima acțiune de deszăpezire din județul Buzău, am reușit să atragem lângă noi aproximativ 90 de persoane, o sumă considerabilă din donații și peste trei tone de alimente. Cu ajutorul Rock’n Regie, BGS, ProActive Târgoviște, SARS, Mediafax și ProTV am reușit să ajutăm peste 100 de familii, iar un numar considerabil de case au fost deszăpezite total sau parțial.

[vc_images_carousel images=”13890,13891,13892,13893,13894,13895,13896,13897,13898,13899,13900,13901,13902,13903,13904,13905,13906,13907,13908,13909,13910,13911,13912,13913,13914,13915,13916,13917,13918,13919,13920,13921,13922,13923,13924,13925,13926,13927,13928,13929,13930,13931,13932,13933,13934,13935,13936,13937,13938,13939,13940,13941,13942,13943,13944,13945,13946,13947,13948,13949,13950,13951,13952,13953,13954,13955,13956,13957,13958,13959,13960,13961,13962,13963,13964,13965,13966,13967,13968,13969,13970,13971,13972,13973″ onclick=”link_image” custom_links_target=”_self” mode=”horizontal” speed=”5000″ slides_per_view=”1″ img_size=”full” hide_pagination_control=”yes”]
[section_header use_decoration=”1″ layout_type=”section-heading-thick-border” separator_position=”left” main_heading=”Povestea” text_align=”left” font_size=”default” font_style=”default” font_weight=”default”]

Pierduti in alb

Totul a început acum o săptămână, când totul părea doar o idee năstruşnică a unui grup de nebuni. O mână de oameni care-au scrâşnit din dinţi când au văzut ce se întâmplă în ţară şi au vrut să arate că se poate face ceva şi pentru cei amărâţi. Altceva decât talkshow-uri tematice şi lacrimi false vărsate din fotoliu. Şi au reuşit. Nu s-a oprit aici, pentru că am vrut să facem mai mult. Prima acţiune a fost doar încălzirea şi am realizat că e nevoie de mult mai mult, deşi tot ar fi puţin. La doar o săptămână nu am mai fost 14 nebuni de alb, ci 90, nu trei maşini, ci o întreagă caravană, nu doar şase-şapte familii care au zâmbit după plecarea noastră, ci peste 100, nu doar un sat vizitat, ci trei.

Toată săptămâna s-au dat telefoane, campania s-a promovat întâi timid, apoi din ce în ce mai agresiv pe reţelele de socializare şi ni s-au alăturat mulţi. Cunoscuţi, prieteni sau persoane pe care nu le-am cunoscut până duminică, dar care şi-au dorit să devină nebuni de alb. Până joi seară buzunarele erau goale şi nu se prevestea o acţiune de mare amploare. Dar, cum niciodată nu trebuie să-ţi pierzi speranţa, am mers înainte. Şi au început să sune telefoanele, să zbârnâie cardurile şi să se pregătească echipamentele de munte.

 Vineri, nu 13. E puor si muove

Telefon de la Andrei G: “Man, mâine merg cu Cip la cumpărături. Am strâns puţin peste 1.000 de lei. Sâmbătă venim cu portbagajul plin în Rock’n’Regie”. Responsabila cu PR-ul, Corina, trage cu vorbe în stânga şi-n dreapta. Mulţumim. Încep donaţiile. Telefoanele zbârnâie şi încep să se anunţe noi nebuni de alb. Uşor-uşor, grupul se măreşte. Lucian Mîndruţă şi Orlando Nicoară se infiltrează în miezul problemei. Avem alimente. Două tone de conserve din partea Mediafax. Spre seară, sună Ana Maria. Nu mai avem. Pleacă George Vintilă cu echipa lui spre sinistraţi încă de sâmbătă şi le duce el alimentele. Nu contează. Important e că ajung ajutoarele unde trebuie. Primim, în schimb, o sumă considerabilă, 2.000 de lei pentru alimente şi bani pentru carburant. Începe să miroasă a drum lung şi frumos!

Sâmbătă. Organizarea

Rock’n’Regie. Uşa se deschide şi se închide la intervale scurte. Încep să intre nebunii de alb. Mesele sunt pregătite de Shoby şi Miha, dar fără lumânări. Pe uşa barului, cu cerneală invizibilă, scrie “Rezervat pentru Nebuni şi prietenii lor”. Mowgly începe să facă planul, în timp ce scorţişoara începe să ne gâdile nările. Ajung şi paramedicii de la SARS, în frunte cu Radu Berca. Rabinu’. Se semnează contractul de parteneriat, se strâng mâini, se strâng căni, se umplu din nou cu un vinişor roşu, fiert în suc propriu. VP-ul vorbeşte cu băieţii de la BGS. Păi scoatem şi nişte monştri pe patru roţi la acţiune sau nu? 🙂 Distinsul Eu încinge telefoanele cu Ana Maria. Când şi unde facem cumpărăturile? La Carrefour? OK, mergem să cumpărăm tot ce trebuie din noaptea asta. Se dau telefoane la ISU, la primării. Ura mai vine cu o veste bună: Cristinelu vine cu 21 de voluntari de la ProActiv Târgovişte. VP da anunţul: BGS e cu noi! Se cere încă un vin fiert. Sună Ana Maria. Bad news: Carrefour Buzău! 🙂  Îl anunţ pe Mowgly, care scapă paharul de cola din mână. Cum, frate? Buzău? E clar, trebuie făcute cumpărăturile azi, nu mâine. Plecăm la Buzău acum. Vlady şi Răzvan se bagă voluntari la operaţiunea “Blitzkrieg Carrefour Buzău”. Mowgly e şoferul iadului şi face 55 de minute de la ieşirea din Bucureşti până în Carrefour Buzău (pentru poliţie – a circulat cu 80km/h, dar bătea vântul foarte tare din spate). Din declaraţiile martorilor, se pare că a vrut să ucidă un iepure şi o vulpe. Avocatul lui Mowgly ne-a declarat că, din contră, acesta nu a făcut altceva decât să acţioneze în mod corespunzător pedala de frână pentru a evita impactul cu un iepure nebun şi cu o vulpe tâmpită care, se pare, dorea să se sinucidă. Case closed. Vlady a devenit Excelul nostru mobil –  Mowgly l-a pus să facă un tabel ca în program, cu stoc la bar, ce va conţine fiecare pachet, şi să calculeze diferenţa pentru a lua din fiecare până la întregirea stocului final. Mii de mulţumiri doamnei Oana Andrei, directoarea Carrefour Buzău, care a stat cu nebunii două ore peste program pentru a face cumpărăturile. La întoarcere, Mowgly şi-a spălat păcatele faţă de Poliţia Română. Plecat din Carrefour la 0:15, ajuns la capitală la 2:00. Iepurele şi vulpea au scăpat şi de data asta.

 Duminică. Plecarea

Metro Voluntari, 8:00 AM. Faţă de tura trecută, maşini mai multe, mai mari, mai pline. Nebunii puşi pe glume, dar gata de acţiune. Ne împărţim în maşini, Mowgly cu VP-ul agaţă bannerul FreeRiders pe duba plină cu alimente. Bobelu pune camera în mişcare. Băieţii de la BGS pregătesc monstruleții pentru drum. Rabinu, Terente şi GFK încarcă echipamentele în jeepuri. Nu mai vezi doar negru în parcarea din Metro. La negrul nebunilor de alb din prima tură s-a mai adăugat albastrul BGS şi roşul SARS. Combinaţii perfecte pentru o acţiune frumoasă!

Se pleacă. Drumul e bun, mult mai bun ca tura trecută. Deşi e alb peste tot, nu mai viscoleşte, nu mai ninge. Abia dacă adie puţin vântul. Asta nu înseamnă că Bobelul nu varsă lacrimi ieşit jumate din maşină ca să filmeze. Tudose îl strigă pe Jean prin staţie, Jean nu răspunde. Sărim peste peripeţiile de data trecută, nu mai facem opriri forţate, nu mai vâslim pe durmul judeţean. Admirăm în schimb munţii de câţiva metri de zăpadă îngheţată care străjuiesc traseul. Pe destule porţiuni Hummer-urile de-abia se infiltrează. Se merge cu oglinzile rabatate. Bobel devine gunner. Se urcă în Humvee-ul alb, în spate, şi porneşte camera. Trage cadru după cadru în aer liber. Ies şi eu jumate să filmez cu HTC-ul meu ordinar. Trebuie să urc neapărat pe blog acum filmuleţul. Fram iese şi el din faţa mea. La dracu, s-a întunecat. Băh, io de ce-am plătit bilet? Ca să nu văd de tine? Mă lasă bateria, nu mai urc niciun filmuleţ. În spatele nostru, Tzetze are Nikonul pe post de Kalaşnikov. Trage la foc continuu. Noi mergem cu Padre înainte. Doar e în prima maşină şi, oricum, pe toate intrările în comunele străbătute, ne întâmpină mesajul “Cu Dumnezeu înainte”.

 Unde intră în scenă Leul portocaliu şi hipsterii locali

Ajungem în Scutelnici, întâmpinaţi de o masă relativ compactă de gură-cască ai satului care, după aspect, sunt certaţi cu lopata. Tineri între 18 şi 35 de ani, cu fulare de hipsteri, aruncate neglijent peste umăr, ochelari de soare din târg, pantofi de lac cu vârful de cel puţin 50 de centimetri şi tone de gel în cap, îşi dau coate. “Frate, a venit ăştia cu mâncare; Ia uite, să moară mama, ie bigiesu la intervenţie, hahahahaha”. Suntem, practic, întâmpinaţi în urale ironice. La Primărie închis, probabil când nu se bea nu e nici program cu publicul. Şi, cum noi n-aveam decât de-ale gurii la noi, acţiunea devenise neinteresantă. Niciun funcţionar pe o rază de trei mile albe marine. Sunat primarul din Scutelnici. Nu răspunde. Nimic nou, de două zile refuză să facă asta. Nu se ştie unde e. Apare un nene care ne îndrumă către Arcanu, un sat la vreo 5 kilometri distanţă, unde situaţia nu era tocmai roz. În faţa primăriei Scutelnici, străjerul comunei ne priveşte arogant. Un leu kitchos, portocaliu, din ghips cred, priveşte tăcut desfăşurarea de forţe din faţa sa. Se asortează perfect cu “şmecherii de ulitză” care dau târcoale. Ura şi Cristinelu rămân cu echipa ProActiv acolo, unde erau câteva case într-o stare deplorabilă. Băieţii de la ProActiv aveau şi ei pregătite 50 de pachete pentru nevoiaşi, plus lopeţi, voinţă şi putere pe măsură. Echipa SARS e gata şi ea de intervenţie. Noi ne continuăm drumul, nu înainte de a băga sufele în acţiune. Cosmin rămâne-nfipt cu un Mitsubishi Pajero într-un şanţ astupat de zăpadă. În Scutelnici, băieţii de la ProActiv au dat la lopeţi toată ziua. La cât au muncit, ar aduce sigur medalii la Jocurile Olimpice dacă s-ar alia cu echipajele de caiac-canoe. Câteva case acoperite complet de zăpadă au respirat, în sfârşit, după câteva săptămâni în care prin geamuri se vedea doar albul zăpezii. Băieţii de la SARS şi-au început şi ei misiunea, patrulând din casă-n casă pentru a acorda primul ajutor în caz de nevoie, cu toate că au aşteptat o groază până s-a sinchisit cineva din Primărie să apară pentru a le pune o amărâtă de ştampilă pe foaia de drum. Jean e de negăsit, staţia tot nu merge.

 Arcanu – o mare de alb şi valuri de dezamăgiri

Ajungem în Arcanu, după cinci kilometri incredibili, în care munţii de zăpadă îngheţată de pe marginea drumului aduceau a Scilla şi Caribda. Acum se îngustau, acum ne făceau loc să trecem. Niciun porumbel n-a fost rănit în trecerea prin strâmtoarea albă. Capătul de drum este un munte alb de 6-7 metri, în care temerarii săpaseră trepte. Pregătim echipamentul de scandal, în timp ce consilierul local, cu lacrimi în ochi, ne mulţumeşte, mărturisind că-i este ruşine cu faptul că oamenii nu sunt atât de gospodari cum ar fi trebuit. De fapt, cei care sar în ajutor sunt, cred, chiar cei mai sărmani din sat, în general bătrâni trecuţi de 60 de ani. Tineretul are probabil alte preocupări, precum cei din Scutelnici, fini amatori de prost gust vestimentar şi degustat alcoale la celebra discotecă rurală “Ultimul Imperiu”. Echipele sunt împărţite, plecăm care încotro, cu lopeţile după noi. În timp ce săpăm tunele pe lângă case sau dezvelim acoperişuri, privim oarecum detaşaţi la tot ce e în jur. Cred că mulţi au ajuns exact la concluzia asta. Faţă de prima tură, imaginile nu mai par la fel de groteşti. Aşa probabil ajunge şi un doctor chirurg ce devine oarecum detaşat de ce se întâmplă pe masa de operaţie. Este adevărat, nici cazurile nu erau la fel ca în Glodeanu cu doar o săptămână în urmă. Asta nu înseamnă că s-a lopătat cu mai puţină tragere de inimă. Ba, fiind mai mulţi, am avut mult mai mult spor. Şi, culmea, să faci bine e al dracu de uşor. Din păcate, la fel de uşor e să stai cu mâinile-n sân şi să te prefaci că-ţi pasă dintr-un fotoliu confortabil, vărsând, eventual, două lacrimi de crocodil în timp ce sorbi cu nesaţ dintr-un pahar de JB, la temperatura potrivită.

Un copil de vreo şapte-opt ani, echipat cu o geacă ponosită, mai mare cu vreo cinci numere, dă şi el la lopată pe un acoperiş. Din cimitir se iţesc sinistru doar vârfurile crucilor, iar câinii latră a pagubă printre nămeţi. Bătrâni cu riduri adânci şi chipul ros de griji ne urmăresc cu privirea. Unul, mai hâtru, îl întreabă pe Tzetze dacă am venit cu ceva mâncare, că n-are ce să mai dea la câini. Un băştinaş duhnind a alcool începe scandalul. Ne ameninţă că ne dă foc la maşini dacă nu ducem ajutoare la nu ştiu ce rubedenii într-un alt capăt al satului. Întâi zâmbim dar, când nu se mai opreşte din boscorodit, este rapid expediat din zonă de un băiat de la BGS. Şi nu prin forţă, deşi consilierul local ar fi zâmbit straşnic, după cum ne-a mărturisit: “merită bătut, nu luat cu frumosul, dă-l dracu, că în afară de beţii nu ştie altceva”. Între două case deszăpezite şi-o gură de apă pe gâtlejele uscate, cărăm saci cu alimente la casele oamenilor. Echipele se tot rotesc şi treaba merge perfect. Salvatorii de la SARS îşi fac apariţia şi aici şi încep un adevărat tur de forţă cu tot echipamentul disponibil prin casele în care trăiesc bătrâni, bolnavi sau copii. Fetele pregătesc pachetele pentru localnici, iar Luci primeşte titulatura de “cap luminat” şi începe să aranjeze pungile, cu mişcări de schior-playback la “Românii au talent”. Una-una, stânga-dreapta. Ce e aşa greu? Se transpiră şi nimeni nu stă pe loc. Un adevărat furnicar. Încep să apară moşi şi babe. Miroase a revoltă. De ce să-i dea lu ăla şi lu celălalt nu? “Păi Leana lu’ nustiucine are pensie mare, trei milioane, de ce să mai ia şi ajutoare?”. “Ai dreacu, dau ăştia pă ochi frumoşi, v-aţi înţeles cu primaru”. Nu ne-am înţeles, că al dreacu dom’ primar tot nu răspunde la telefon. Se sparge repede gaşca, pentru că Mowgly şi consilierul cu căciulă de blană le explică oamenilor că prioritate au cei în imposibilitatea de a se deplasa, bătrânii, invalizii şi familiile cu mulţi copii.

Duba cu alimente a devenit “shaormerie mobilă”. Am mâncat fiecare câte-un sandwich făcut rapid de echipa fetelor, în pauzele de respiro şi rehidratare. Apare şi echipa ProTv  pentru a prelua filmările Bobelului şi a lua interviuri de la faţa locului. Schimbăm impresii, povestim, muncim, lopătăm, împărțim alimente. Dar cum călătorului îi şade bine cu drumul, e cazul să şi părăsim zona de acţiune. Mai avem de vizitat încă două sate. Jeaneeeee, mă auzi?

 Traseu de amurg în ceaţă – alte dezamăgiri

Următoarele două popasuri: Glodeanu-Siliştea şi Carligu Mic. Nu mai e timp de deszăpezit, este deja foarte târziu şi nici situaţia nu este la fel de dramatică. În schimb, pachetele cu alimente ajung la casele oamenilor. Doar că nu în localităţile vizate, ci în Carligu Mare. În primele două sate ni s-a spus că au fost aduse alimente dar, din păcate, băieţii deştepţi ai satului au făcut profit de pe urma celor nevoiaşi. Plus nelipsitele scandaluri de după plecările convoaielor cu ajutoare pentru sinistraţi. Sânge, capete sparte, pari rupţi pe spinările unora şi altora. Nimic nou, de fapt. Doar că, atunci când te loveşti tu de aşa ceva, te cuprinde cea mai puternică scârbă. Şi drumul a continuat. Dubiţa s-a eliberat de povara celor trei tone de alimente aduse în zonă, iar echipele s-au regrupat în Carligu Mare. O poză de grup, în care nu poţi citi oboseală pe chipul niciunuia din cei prezenţi la acţiune, decât satisfacţie şi bucuria faptului că am putut ajuta atunci când a fost nevoie de noi. O nouă promisiune că nu ne vom opri aici şi apoi un drum într-o ceaţă deasă şi groasă spre Bucureşti. Din păcate, trebuia plătit şi un tribut. După ce cu o săptămână în urmă Florin îşi rupsese meniscul şi ligamentele încrucişate, am ajuns din nou la Floreasca, de data asta cu Alex Tudose. Diagnosticul a fost ceva mai optimist, totuşi, şi totul se rezumă doar la o atelă ghipsată la genunchi timp de 14 zile. Staţia lui Jean nu era deschisă nici acum, dar s-a prezentat la spital pentru a căra “victima” la domiciliu.

 Concluzii şi cifre

O zi obositoare, dar plină de satisfacţii a luat sfârşit. Vor mai urma şi altele, evident. Am arătat că se poate, am arătat că uniţi putem face orice, am arătat că realitatea nu o vezi din fotoliu. Ne-am lovit de frumosul şi urâtul cotidian parcă mai straşnic ca în viaţa monotonă în toată mişcarea ei haotică de la oraş. Vorbind în cifre fade şi încercând o sinteză de doi bani jumate, profund populistă, ca înainte de 89, operaţiunea a arătat cam aşa: 90 de persoane, aproximativ 8.000 de lei din diverse donaţii, trei tone de alimente, câteva portbagaje de lopeţi, peste 100 de familii ajutate, un număr considerabil de case deszăpezite total sau parţial (îmi cer scuze, dar nu ştiu un număr exact), tone de satisfacţie, potop de înjurături pentru nesimţiţii din zonele vizitate care nu au mişcat un deget deşi ar fi putut-o face. Echipa SARS s-a ocupat cu evaluarea primară a stării de sănătate, au consultat peste 70 de persoane cu vârste între 2 şi 16 ani şi 60 şi 90 de ani, ultimii nedeplasabili în majoritatea cazurilor, au oferit tratament antihipertensiv, antialergic, antipiretic şi au lăsat tratament pentru aproximativ patru zile celor care aveau nevoie.

 

Le mulţumim tuturor celor implicaţi, organizatorilor, voluntarilor şi tuturor celor cu suflet mare care, deşi nu au fost prezenţi fizic, au făcut astfel încât un zâmbet să se nască pe un obraz ros de riduri. “Nebuni de Alb” v2.0 a luat sfârşit, dar promisiunea este că nu ne vom opri. Când va fi nevoie de noi, vom răspunde prezent.

Au fost în marea de alb Free Riders, Rock’n’Regie, ProActiv Târgovişte, Phoenix Entertainment, SARS, BGS, Mediafax, ProTV. Dacă aş înşirui numele tuturor voluntarilor sau a celor care au ajutat cu donaţii, probabil s-ar considera că încerc să fac din nimic o statuie. Nu este cazul. Nu este nevoie. Voi toţi vă ştiţi mai bine. Şi mai ştiţi că împreună puteţi face orice!

RESPECT TUTUROR.

P.S.: La ora redactării acestui articol, staţia lui Jean tot nu funcţiona.

111